Obiceiuri

Index articole

Obiceiurile la români cuprind două aspecte:
1.) Obiceiurile legate de viaţa omului: naşterea, căsătoria, moartea.
2.) Obiceiuri de peste an: legate de muncile agricole şi păstorit, de Anul Nou, de ritualuri.

Naşterea, căsătoria şi moartea sunt la origini rituri de trecere: naşterea şi moartea fiind considerate ca treceri faza de împlinire a vieţii omului, iar înmormîntarea ca o trecere din fiinţă în nefiinţă.
Deşi în viaţa comunei Diculeşti s-au produs schimbări fundamentale, mai întâlnim şi azi numeroase obiceiuri rămase din străbuni, care dau o notă sărbătorească acestor momente imortante din viaţa omului.
Unul din obiceiurile importante este" ursitorile", care se puneau la trei zile după naştere, având semnificaţia momentului când se hotărăşte destinul noului născut. În acest scop se aşezau la capul copilului pe o măsuţă rotundă, haine, pâine cu miere, vin, cărţi, unelte, faşă împletită din fire de lînă de diferite culori cu ciucuri la ambele capete şi alte obiecte.

"Botezul" reprezintă prima intrare a copilului în biserică, prilej cu care are loc creştinarea copilului, înmuierea (scăldarea) în apă sfinţită. Cu acest prilej, copilul îşi primeşte numele de botez sau prenumele.

FlushImage"Nunta" în comuna Diculeşti, se remarcă încă şi astăzi printr-o suită de obiceiuri cu un deosebit interes etnografic.
Vârsta căsătoriei, în majoritatea cazurilor, după obiceiul locului cere ca băieţii să se căsătorească de tineri, între 22-25 de ani, iar fetele între 18-20 de ani. De aceea o fată ajunsă la vârsta de de 22-24 ani "e rămasă din rândul fetelor" şi e considerată "bătrână", iar un băiat după depăşirea vârstei de 25 de ani nu mai constitue o partidă prea căutată.

„Peţitul, sorocirea nunţii".La întemeierea unei familii se pune mult accentul pe integritatea morală şi fizică a tinerilor. Când doi tineri se plac, părinţii băiatului trimit la părinţii fetei pe cineva apropiat, de obicei o rudă, pentru a vedea care sunt posibilităţile de înţelegere pentru viitoarea căsătorie. În caz că lucrurile decurg favorabil, mai târziu, într-o duminică, vine şi băiatul însoţit de părinţi, uneori cu rude, naşi, într-un cadru ceremonios, cu plocon şi cu plosca de vin şi ţuică să facă învoiala şi să „sorocească" nunta. Cu toate că în majoritatea cazurilor căsătoria are la bază dragostea reciprocă, nu este însă de neglijat nici latura materială, zestrea fetei alcătuită din îmbrăcăminte, ţesături, mobilă, pămînt, obiecte casnice, vite, etc., precum şi posibilităţile materiale şi de câştig ale băiatului.

„Logodna". Foarte rare sunt cazurile când tinerii se logodesc ca la oraş. Deşi toate nunţile sunt precedate de logodnă, acesta este cunoscută sub o formă specială. După logodnă, fata vine şi locuieşte la băiat ca o femeie căsătorită şi se spune că a fost luată cu" logodnă". De multe ori logodna are loc concomitent cu nunta şi atunci se spune că fata a fost luată "cu nuntă." În timp ce la casele băiatului se desfăşoară nunta sâmbăta seara, la părinţii fetei e o petrecere susţinută pe cheltuiala socrilor mici numită logodnă. Uneori acestă petrecere precede nunta sub numele de "cununia civilă," ocazie cu care are loc declararea actelor la starea civilă, fata primind numele băiatului.

Pregătirile. Cu mult înaintea nunţii se hotărăşte şi cine vor fi naşii tinerilor. Alegerea acestora e destul de simplă, deoarece conform tradiţiei, naşii care au botezat băiatul sau fata trebuie să-i şi cunune sau dacă nu ei, atunci copiii acestora, ori cineva din familia lor. Se consideră ca o mare jignire să se renunţe la naşii de drept, fără consimţământul acestora. Relaţiile dintre naşi şi fini sunt dintre cele mai apropiate, rudenia spirituală stabilită între ei fiind aşa de puternică, încât copiii lor nu se pot căsători între ei, întocmai ca fraţii.
Finii acordă naşilor toată dragostea şi respectul cuvenit unor părinţi şi în orice împrejurare mai dificilă a vieţii li se adresează cu toată încrederea pentru a fi sfătuiţi şi ajutaţi. La nuntă naşii vin însoţiţi de invitaţii lor, 10-15 persoane, majoritatea rude. În afară de naşi, se mai stabileşte din timp şi lista cu celelalte personae mai importante care participă la nuntă.
Conform tradiţiei, nunta fără lăutari nu poate avea loc, căci ei sunt cei care menţin atmosfera de veselie, prin cântecele şi jocurile lor. Acestea fie sunt prinse de la lăutari mai bătrâni, fie învăţate de pe discuri sau de la radio şi televizor. Lăutarii au roluri importante în suita obiceiurilor de nuntă şi trebuie să ştie pe lângă cântecele specifice nunţii şi cântecele cu dedicaţie, ca acelea ale nunului, ale miresii, al mirelui, etc.
Darurile de nuntă se bucură de o mare atenţie din partea tuturor şi sunt făcute sau primite după anumite reguli stabilite prin tradiţie.Ţesăturile de casă şi îmbrăcămintea dau nota predominantă a darurilor primate de naşi, socrii, miri. În afara acestor daruri, se mai întîlnesc apoi "plocoanele," alcătuite din mâncare şi băuturi, care se trimit la naşi, socrii ,etc. Toţi participanţii la nuntă dăruiesc pe tinerii căsătoriţi cu o sumă de bani, care reprezintă baza materială a noii familii.
Invitaţiile la nuntă se fac cu câteva zile înainte cu plosca de vin sau ţuică, legată cu un ştergar şi împodobită cu crengi de brad sau flori, de către ginere şi socrii. Cel care cheamă la nuntă spune "Să veniţi sănătoşi", iar persoana invitată răspunde închinînd plosca „Să vă găsim sănătoşi."
Naşii şi locuitorii din preajma casei mirelui sunt chemaţi de acesta însoţit de lăutari şi 2-3 tineri în sâmbăta nunţii.
Pregătirile ocupă cam toată săptămîna premergătoare nunţii, cunoscând o înteţire în ultimele zile: joi, vineri - când se coc pâinile şi începe prepararea bucatelor.
Nunta propriu-zisă ţine în general trei zile, de sâmbătă seara până luni, inclusiv, bineînţeles întâlnindu-se cazuri când durata ei poate fi întinsă sau restrânsă, în funcţie de posibilităţile materiale, ori din alte motive.
După încheierea preparativelor, sâmbătă seara începe nunta la părinţii băiatului, sau la casa acestuia cu participarea îndeosebi a rudelor şi tineretului, în timp ce la mireasă acasă e o petrecere similară de proporţii mai reduse numită fedeleş. Dacă acestă căsătorie s-a făcut cu logodnă, întrega nuntă are loc la mire.

Pregătirea mirilor. Duminică dimineaţa mirele (ginerele) se pregăteşte pentru aducerea viitoarei soţii. Se îmbracă cu cămaşa de ginere primită în dar de la mireasă, precum şi cu hainele bune (costumul de ginere), iar în timp ce lăutarii cântă, un băiat cu ambii părinţi în viaţă îl bărbiereşte.

„ Pusă-i briciul să mă raz
Mor fetele de necaz
Că flăcăul s-a însurat
Nu mai umblă noaptea-n sat."


Sub piciorul drept pune ceva bani pe care-i iau apoi lăutarii, iar bărbierului i se dă un ştergar sau o batistă cusută artistic.
În trecut în semnul distinctiv al ginerelui era un trandafir roşu de târg, pus la căciulă sau pălărie în partea dreaptă, azi "floarea de ginere albă" se pune în piept peste cea mai valoroasă bancnotă în circulaţie, în partea stîngă. De asemenea ginerele poartă la gât un ştergar sau un fular primit în dar de la mireasă.
În acest timp şi la fată acasă au loc unele ceremonii care marchează închieierea unui ciclu din viaţa acesteia şi pregătirea ei pentru o nouă viaţă.
După ce fata se îmbracă cu rochia de mireasă primită în dar de la ginere, vine naşa să gătească mireasa, să-i pună beteala. Ceremonia are loc în casă sau în curte, când anotimpul o permite şi este frumos, la o masă în faţa oglinzii sau în prezenţa lumii, venită să vadă mireasa.
În acest timp mireasa, prietenele şi persoanele apropiate plâng, după cum cere datina, iar lăutarii cântă cunoscutele cântece de despărţire: „Taci mireasă, nu mai plânge", „Copiliţă la părinţi" etc.

Bradul, udatul bradului. Duminică dimineaţa, tinerii invitaţi din ajun de miri, îndeosebi prietenii, vin să facă „bradul", obicei legat de credinţa pomului ca sursă a vieţii. El simbolizează veselia, sănătatea, tinereţea. Bradul se împodobeşte cu flori, din hârtie colorată, beteală, un ştergar sau batistă, busuioc, iar în vârf un măr şi un covrig pe care le mănâncă după cununie fetele şi băieţii, „căci sunt bune de măritiş." Nu se termină de aranjat bradul, decît după ce se face "apa", sau "vadra". Întregul alai de fete şi băieţi se duce în cântecul lăutarilor spre o fântână din sat, unde se umple vadra cu apă. Vadra este purtată de mireasă şi un băiat, fiind acoperită cu un ştergar sau batistă. La înapoiere mireasa stropeşte bradul cu un buchet de busuioc. După udatul bradului, acesta este purtat prin casă, iar apoi este jucată hora bradului, după care este înălţat într-o prăjină deasupra casei. Apoi tinerii sunt invitaţi la masa bradului, după care merg să se ia naşii unde i se pune ginerelui floare în piept. Întorşi acasă are loc coborârea bradului şi plecarea spre mireasă.

Riturile pentru luarea fetei din casă.
Ginerele împreună cu nuntaşii, având în frunte colăcerii pornesc în alai, spre casa miresii. Unul din colăceri, în versuri, cere mâna miresii, pentru stăpânul său. Când s-au aşezat cu toţii la masă, mireasa îngenunchează cu ginerele pentru a cere iertare la părinţi. Când lăutarul a terminat oraţia de iertăciune, tinerii se ridică, sărută mâna la părinţi, naşi şi mesenii mai în vârstă, cu tinerii dau mâna, iar fiecare dintre ei dă miresei bani.

Alaiul porneşte apoi plimbând nunta prin sat spre biserică, unde are loc cununia religioasă. La ieşirea din biserică a nunţii, se aruncă în tineri cu orz, grâu, bomboane, ca să aibă noroc în viaţă.

Riturile aducerii în casă a miresii. Odată ajunsă la ginere, mireasa e întâmpinată cu bucurie în noua ei casă. Soacra mare întâmpină pe noii căsătoriţi cu pâine şi sare, iar socrul mare „învârte mireasa", deasupra unei mese rotunde, după care o dă ginerelui în braţe pentru a o duce în casă. La ieşirea din casă naşa rupe pâinea în capul miresei aruncând bucăţile tinerilor. După acest ritual este bătut bradul la colţul de răsărit al casei de către băiatul care l-a purtat.

Masa mare, darul. Ziua se încheie cu masa mare, care ţine de seara până a doua zi în zori şi la care participă numai cei invitaţi.Veselia este stimulată şi întreţinută de jocurile şi cântecele lăutarilor. Pe la miezul nopţii se strânge darul de la nuntaşi, începând cu naşul, care bineînţeles dă cel mai mult.
Darul reprezintă ajutorul pe care-l acordă comunitatea satului, tinerei familii, în obiecte şi bani. Banii se strâng de către lăutar pe o tavă, pe care se află pâine cu sare şi anunţă cu glas tare cât a dat fiecare, iar apoi sunt daţi naşului, care după ce-i numără, face cunoscut mesenilor suma strânsă pentru finii săi. Banii împreună cu celelalte daruri se dau apoi miresii.

Rituri în legătură cu intrarea miresei în rândul nevestelor. Cel mai important eveniment care are loc în ziua de luni, este, fără îndoială, legarea miresei cu ştergarul, mai recent cu baticul, obicei care marchează schimbarea survenită în viaţa fetei şi anume intrarea acesteia în rândul nevestelor.
Multe din aceste obiceiuri se mai păstrează şi astăzi chiar dacă uneori se înfinţează sub o formă schematizată. Aproape că nu există o nuntă care să se poată lipsi de brad, cu ritulalurile legate de acesta, de turta miresii sau de obiceiul iertăciunii.


Înmormântarea. Se desfăşoară după un anumit tipic, respectă anumite reguli impuse de credinţă şi tradiţii. Ele au ca scop integrarea defunctului în noile condiţii ale unei vieţi presupusă ca fiind existenţă după moarte. Ţelul ceremonialului este de a mulţumi spiritul decedatului de a-i tăia posibilitatea reîntoarcerii. Sunt făcute pomeni şi parastase la intervale precise de timp, niciodată încălcate. Sunt împărţite haine şi obiecte, toate în memoria mortului.

Dacă cel decedat nu a fost căsătorit, la mormânt i se pune un brad împodobit ca la nuntă, bărbaţilor li se pune floarea de ginere, iar fetele se îmbracă mirese.
Când cel decedat era născut în aceeaşi lună cu un alt frate, acesta era „legat în fiare cu fratele său". Fratele „înfierat" rămas în viaţă era „scos din fiare„ de către o persoană străină de familia decedatului, căreia îi trăiau ambii părinţi. Cel „înfierat " spunea: "scoate-mă frate din fiare, că-ţi voi fi frate până la moarte".
Cei care se năşteau cu "chitie" pe cap erau consideraţi norocoşi, iar după moarte se transformau în "moroi" şi mâncau toată familia.
În timpul nopţii, mortul era privegheat de rudenii şi prieteni. În timpul priveghiului cei în vârstă povestesc amintiri şi întâmplări despre decedat. Toţi cei care au un rol în ceremonia înmormântării sunt răsplătiţi cu haine, obiecte şi bani. În casa de unde a plecat mortul, se pune doliu în poartă şi pe peretele din faţa casei. De asemenea celor care însoţesc mortul la groapă li se pune în piept sau pe mână doliu.

Dintre sărbătorile de peste an, menţionăm pe cele legate de sărbătorile de iarnă: sorcova, pluguşorul, steaua, căpriţa şi altele, pe cele legate de muncile agricole: „băjatul în plug", începutul secerişului, chemarea ploii (paparuda), sau cele de peste an - căluşul.

Ca un ritual specific al localităţii putem amintii obiceiul "GORBANULUI," care de fapt este o sărbătoare a locuitorilor satului Colelia, cel mai nordic sat din comună, populat în majoritate de rudari, oameni harnici şi buni meşteşugari, mai ales în prelucrarea lemnului.
Gorbanul se organizează anual în data de 6 mai, pe o vale din satul Colelia.
Cu acestă ocazie se sacrifică miei, obligatoriu albi, se mănîncă peşte şi turtiţe de pâine.
La punerea mesei se spune o" urătură ", conform tradiţiei de secole, moştenită din tată în fiu:

"Voi , sfintelor, bunelor, milostivelor,
Aduceţi-vă aminte de.........
Daţi-i snaga şi puterea şi virtutea corpului lui,
Că el vă poartă de grijă, din an în an,
Cu un berbece gras, o butie de vin, un cuptor de pâine.
Vă slujeşte, nu vă tânjeşte.
Ce e-n casă să trăiască, ce e afară să izvorască.
AMIN"

După ce se fac urături, se repetă şi se încheie cu zicala:

"Ce a urat trei bătrîni, să fie deplin".

Urătura a fost culeasă de la Speriuş Marcel, unul dintre fii satului care nu uită obiceiurile străvechi, ci an de an luptă pentru perpetuarea acestora.