Fiii comunei Diculeşti au participat alături de întregul nostru popor, la marile evenimente, din istoria patriei.
Evenimentele la care au particiat au fost multe, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, dar noi vom reda doar câteva dintre acestea, în rândurile de mai jos.
Un eveniment important în istoria poporului român de care este legată şi istoria localităţilor vecine cu noi, respectiv Beneşti şi Otetetelişu, este Revoluţia de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Nu se cunoaşte exact dacă locuitorii din Diculeşti au participat efectiv la această revoluţie, prin alăturarea la pandurii lui Tudor, dar faptul că aceştia au trecut spre Slatina prin satul Otetelişu, ne determină să presupunem că nu au stat pasivi faţă de acest eveniment.
Ceea ce se ştie sigur este că după înfrângerea lui Tudor şi a eteriştilor, odată cu începerea ostilităţilor împotriva turcilor, în Ţara Românească s-au organizat cordoane de panduri care au participat la război (războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829). Plasa Olteţu de Jos a dat 212 oameni, din 28 de sate, din care 3 au fost din satul de boiernaşi Băbeni - Olteţu.
Un alt eveniment istoric îl constituie Revoluţia paşoptistă de la 1848, revoluţie în care naţiunea română şi-a demonstrat forţa de afirmare în faţa istoriei.
Frământările care au cuprins satele româneşti în acel înflăcărat an 1848 au cuprins şi locuitorii din comuna Diculeşti.
Astfel documentele vremii consemnează numele aleşilor satelor care trebuiau să meargă în capitala judeţului pentru a primi instrucţiuni în vederea aplicării hotărârilor Guvernului Provizoriu.
Ordinul era să fie trimişi „cît se va putea mai mulţi dintre ţăranii deştepţi şi popii mai vrednici". Din comuna Diculeşti au fost trimişi popa Matei şi Ion Paşol (Băbeni), Barbu Tatu şi Matei Căprăroiu (Diculeşti)
La data de 9/21 iulie 1848 s-au înfiinţat „comisii pentru proprietate", formate dintr-un nr. egal de deputaţi - din partea boierilor şi din partea clăcaşilor. Locuitorii din Diculeşti au delegat pe Barbu Stamatie Traistă, iar cei din Budeşti pe Sima Uţă, ca membrii ai acestei comisii.
Programul de la Islaz prevedea alături de emanciparea clăcaşilor şi dezrobirea ţiganilor. La 29 iulie 1948, Subadministraţia plăşii Olteşu de Jos trimitea boierilor Iancu, Nicolae, Constantin, Ghiţă, Ioniţă, Iorgu Băbeanu, Stanca Diculescu şi celorlalţi boieri, un ordin de eliberare a ţiganilor particulari. Împotrivirea vechilor stăpîni însă îmbracă forme diferite, uneori chiar violente, de aceea nemulţumirile şi reclamaţiile se ţin lanţ. Proprietarii refuză să-I elibereze precum "Stanca Diculescu şi fiul ei Iancu din Budeşti, care îi maltratează, îi jefuiesc de puţinele bunuri personale." Aleşii satului scriu despre Iancu Diculescu că, citindu-i-se ordinul de eliberare a ţiganilor, "îi goneşte şi îi bate în toate zilele" şi spune că "o să-i împuşce" dacă părăsesc curtea proprietăţii.
Mulţi diculeşteni au fugit în tabăra generalului Magheru, care dorea să se opună turcilor şi îşi pusese tabăra la Cîmpul lui Traian, lângă Rm. Vâlcea, unde au participat la lupte ca panduri voluntari. Deşi înfrântă Revoluţia de la 1848, ideile ei au continuat să rămână în conştiinţa poporului.
Sătenii din Diculeşti au participat cu toată ardoarea la consolidarea actului istoric de la 24 ianuarie 1859, s-au pronunţat cu hotărâre pentru ratificarea legii agrare la 1864. Mulţi au fost împroprietăriţi din moşiile boierilor de la acea dată.
Un alt eveniment deosebit l-a constituit participarea la Războiul pentru Independenţa de stat de la 1877.
Mulţi soldaţi au căzut la datorie pe fronturile de la Plevna şi Griviţa, ori în alte locuri în care zac necunoscuţi dar mândri că au pus umărul şi sângele la făurirea independenţei patriei.
Au urmat o serie de nemulţumiri ale maselor ţărăneşti care au culminat cu răscoala de la 1907, care a izbucnit ca o flacără de sub cenuşa mocnitelor dureri, a urii de veacuri a tăranilor împotriva marilor deţinători de moşii.
Flacăra răscoalei s-a aprins mai întâi în Laloşu, dar apoi s-a întins şi în celelalte comune şi a cuprins şi Diculeştiul. În cadrul acţiunii lor, ţăranii au urmărit incendierea conacelor şi au devastat bunurile boierilor.
Răsculaţii au incendiat conacele boierilor din comună, astfel au făcut pagube la conacul lui Dumitru Bîrzescu, punînd foc casei care a ars împreună cu lucrurile din năuntru, apoi la lăsarea întunericului au atacat conacul lui Goleasca din satul Budeşti, unde au fost ajutaţi de un servitor de la curte, pe nume Păun N. ,,care a încercat să le deschidă drumul,,. De aici urma ca ţăranii să se îndrepte către Otetelişu, Bălceşti, Beneşti, unde erau aşteptaţi ,,de peste 1000 de bărbaţi,, pentru a da foc mai departe.
A fost târziu deoarece două companii de cavalerie conduse de căpitanul Ion Popa au intrat în dispozitivul de reprimare a răsculaţilor şi s-au îndreptat spre Băbeni şi Laloşu, împrăştiind pe ţăranii răsculaţi, care nu au mai opus rezistenţă.
Ţăranii care nu au fost împuşcaţi au fost puşi să repare stricăciunile făcute la casele boierilor.
Istoria comunei îşi continuă filele cu primul război mondial, mulţi dintre cei care au plecat pe front nu s-au mai întors înfrăţindu-şi trupurile cu pămîntul scump al patriei.
Cei de acasă au fost puşi la o serie de rechiziţii. Astfel la 30 octombrie 1916, locuitorii satului Băbeni-Olteţu ,,au trimis Garnizoanei Râmnicu Vâlcea 25 cergi,,.
Altor cetăţeni li s-au rechiziţionat cai, căruţele, etc.
După război a urmat împroprietărirea, dar doar o mică parte din cei îndreptăţiţi au primit pământ.
În anii care au urmat, locuitorii din Diculeşti au fost în mijlocul evenimentelor, astfel a urmat criza interbelică, cu mişcările şi grevele din perioada respectivă, cu dictatura antonesciaă, al doilea război mondial, Insurecţia armată de la 23 august 1944, lupta pe frontul antihitlerist.
Mulţi diculeşteni au căzut în luptele duse pentru eliberarea Ardealului de Nord, a Ungariei şi Cehoslovaciei.
Locuitorii de azi le cinstesc memoria prin ridicarea monumentului din Parcul Tineretului din Diculeşti.
În zilele noastre diculeştenii participă prin activităţile zilnice, la făurirea istoriei de azi şi de mâine.
Evenimentele la care au particiat au fost multe, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, dar noi vom reda doar câteva dintre acestea, în rândurile de mai jos.
Un eveniment important în istoria poporului român de care este legată şi istoria localităţilor vecine cu noi, respectiv Beneşti şi Otetetelişu, este Revoluţia de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Nu se cunoaşte exact dacă locuitorii din Diculeşti au participat efectiv la această revoluţie, prin alăturarea la pandurii lui Tudor, dar faptul că aceştia au trecut spre Slatina prin satul Otetelişu, ne determină să presupunem că nu au stat pasivi faţă de acest eveniment.
Ceea ce se ştie sigur este că după înfrângerea lui Tudor şi a eteriştilor, odată cu începerea ostilităţilor împotriva turcilor, în Ţara Românească s-au organizat cordoane de panduri care au participat la război (războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829). Plasa Olteţu de Jos a dat 212 oameni, din 28 de sate, din care 3 au fost din satul de boiernaşi Băbeni - Olteţu.
Un alt eveniment istoric îl constituie Revoluţia paşoptistă de la 1848, revoluţie în care naţiunea română şi-a demonstrat forţa de afirmare în faţa istoriei.
Frământările care au cuprins satele româneşti în acel înflăcărat an 1848 au cuprins şi locuitorii din comuna Diculeşti.
Astfel documentele vremii consemnează numele aleşilor satelor care trebuiau să meargă în capitala judeţului pentru a primi instrucţiuni în vederea aplicării hotărârilor Guvernului Provizoriu.
Ordinul era să fie trimişi „cît se va putea mai mulţi dintre ţăranii deştepţi şi popii mai vrednici". Din comuna Diculeşti au fost trimişi popa Matei şi Ion Paşol (Băbeni), Barbu Tatu şi Matei Căprăroiu (Diculeşti)
La data de 9/21 iulie 1848 s-au înfiinţat „comisii pentru proprietate", formate dintr-un nr. egal de deputaţi - din partea boierilor şi din partea clăcaşilor. Locuitorii din Diculeşti au delegat pe Barbu Stamatie Traistă, iar cei din Budeşti pe Sima Uţă, ca membrii ai acestei comisii.
Programul de la Islaz prevedea alături de emanciparea clăcaşilor şi dezrobirea ţiganilor. La 29 iulie 1948, Subadministraţia plăşii Olteşu de Jos trimitea boierilor Iancu, Nicolae, Constantin, Ghiţă, Ioniţă, Iorgu Băbeanu, Stanca Diculescu şi celorlalţi boieri, un ordin de eliberare a ţiganilor particulari. Împotrivirea vechilor stăpîni însă îmbracă forme diferite, uneori chiar violente, de aceea nemulţumirile şi reclamaţiile se ţin lanţ. Proprietarii refuză să-I elibereze precum "Stanca Diculescu şi fiul ei Iancu din Budeşti, care îi maltratează, îi jefuiesc de puţinele bunuri personale." Aleşii satului scriu despre Iancu Diculescu că, citindu-i-se ordinul de eliberare a ţiganilor, "îi goneşte şi îi bate în toate zilele" şi spune că "o să-i împuşce" dacă părăsesc curtea proprietăţii.
Mulţi diculeşteni au fugit în tabăra generalului Magheru, care dorea să se opună turcilor şi îşi pusese tabăra la Cîmpul lui Traian, lângă Rm. Vâlcea, unde au participat la lupte ca panduri voluntari. Deşi înfrântă Revoluţia de la 1848, ideile ei au continuat să rămână în conştiinţa poporului.
Sătenii din Diculeşti au participat cu toată ardoarea la consolidarea actului istoric de la 24 ianuarie 1859, s-au pronunţat cu hotărâre pentru ratificarea legii agrare la 1864. Mulţi au fost împroprietăriţi din moşiile boierilor de la acea dată.
Un alt eveniment deosebit l-a constituit participarea la Războiul pentru Independenţa de stat de la 1877.
Mulţi soldaţi au căzut la datorie pe fronturile de la Plevna şi Griviţa, ori în alte locuri în care zac necunoscuţi dar mândri că au pus umărul şi sângele la făurirea independenţei patriei.
Au urmat o serie de nemulţumiri ale maselor ţărăneşti care au culminat cu răscoala de la 1907, care a izbucnit ca o flacără de sub cenuşa mocnitelor dureri, a urii de veacuri a tăranilor împotriva marilor deţinători de moşii.
Flacăra răscoalei s-a aprins mai întâi în Laloşu, dar apoi s-a întins şi în celelalte comune şi a cuprins şi Diculeştiul. În cadrul acţiunii lor, ţăranii au urmărit incendierea conacelor şi au devastat bunurile boierilor.
Răsculaţii au incendiat conacele boierilor din comună, astfel au făcut pagube la conacul lui Dumitru Bîrzescu, punînd foc casei care a ars împreună cu lucrurile din năuntru, apoi la lăsarea întunericului au atacat conacul lui Goleasca din satul Budeşti, unde au fost ajutaţi de un servitor de la curte, pe nume Păun N. ,,care a încercat să le deschidă drumul,,. De aici urma ca ţăranii să se îndrepte către Otetelişu, Bălceşti, Beneşti, unde erau aşteptaţi ,,de peste 1000 de bărbaţi,, pentru a da foc mai departe.
A fost târziu deoarece două companii de cavalerie conduse de căpitanul Ion Popa au intrat în dispozitivul de reprimare a răsculaţilor şi s-au îndreptat spre Băbeni şi Laloşu, împrăştiind pe ţăranii răsculaţi, care nu au mai opus rezistenţă.
Ţăranii care nu au fost împuşcaţi au fost puşi să repare stricăciunile făcute la casele boierilor.
Istoria comunei îşi continuă filele cu primul război mondial, mulţi dintre cei care au plecat pe front nu s-au mai întors înfrăţindu-şi trupurile cu pămîntul scump al patriei.
Cei de acasă au fost puşi la o serie de rechiziţii. Astfel la 30 octombrie 1916, locuitorii satului Băbeni-Olteţu ,,au trimis Garnizoanei Râmnicu Vâlcea 25 cergi,,.
Altor cetăţeni li s-au rechiziţionat cai, căruţele, etc.
După război a urmat împroprietărirea, dar doar o mică parte din cei îndreptăţiţi au primit pământ.
În anii care au urmat, locuitorii din Diculeşti au fost în mijlocul evenimentelor, astfel a urmat criza interbelică, cu mişcările şi grevele din perioada respectivă, cu dictatura antonesciaă, al doilea război mondial, Insurecţia armată de la 23 august 1944, lupta pe frontul antihitlerist.
Mulţi diculeşteni au căzut în luptele duse pentru eliberarea Ardealului de Nord, a Ungariei şi Cehoslovaciei.
Locuitorii de azi le cinstesc memoria prin ridicarea monumentului din Parcul Tineretului din Diculeşti.
În zilele noastre diculeştenii participă prin activităţile zilnice, la făurirea istoriei de azi şi de mâine.
